Unde Am Găsit Eu Cazare Ieftină În Barcelona – Recenzie Hostal Nuevo Colon

 

Am văzut pe pielea mea că Barcelona e un oraş destul de scump, mai ales din punctul de vedere al hotelurilor şi pensiunilor. Dacă vrei să stai într-o zonă cât de cât aproape de centru trebuie să scoţi din buzunar o sumă frumuşică, cred că aţi mai auzit asta.

Aşa că nu vreau să mai spun ceea ce probabil aţi citit deja pe toate blogurile, faptul că în Barcelona nu îşi permite oricine să meargă. Nu e deloc aşa, chiar poţi să vizitezi Barcelona şi dacă nu ai mulţi bani la dispoziţie. Dar în fine, asta e altă poveste.

Aşa că azi vreau să vă vorbesc despre cazare, pentru că există şi cazare ieftină în Barcelona, chiar şi aproape de centru. Trebuie doar să ştii unde să cauţi, dar de asta o să vă scutesc eu. 😀

 

Numele: Hostal Nuevo Colon

Zona: Lângă Parcul Ciutadella

Preţ cameră dublă/noapte: 35-75 euro, depinde de perioadă

Cele mai ieftine rezervări: Booking.com

Rating-ul meu: 8.50/10




Ce mi-a plăcut

  • Camerele mi s-au părut destul de curate pentru preţul lor
  • Camera în care am stat noi avea balcon cu vedere la centrul oraşului, iar priveliştea era absolut superbă
  • Ca şi locaţie, e situat foarte aproape de plajă (Barcelonetta) dar şi destul de central (pe lângă Parcul Ciutdaella, care e la unul din capetele Ramblei)
  • Pe fiecare palier există o bucătărie, aşa că puteţi economisi bani frumoşi dacă vă gătiţi singuri 😀
  • Preţul mi s-a părut cel mai mic posibil (35 de euro camera dublă); bine, noi am mers în februarie deci şi asta e o explicaţie, dar nici în iulie-august preţurile nu sunt enorme
  • Există şi camere cu baie proprie, dar sunt cu vreo 15 euro mai scumpe
  • Personalul a fost foarte amabil de fiecare dată când am avut nevoie de ceva (şi vorbeau bine engleză, aşa că nu vă faceţi griji în privinţa asta)

Ce nu mi-a plăcut

  • Baia comună, dar noi am ales camera aşa deci nu am ce să comentez… 😛
  • Nu au parcare proprie, dar nu ştiu dacă ăsta e neapărat un dezavantaj pentru noi, pentru că marea parte a românilor merg cu avionul la Barcelona
  • Mobilierul e destul de slăbuţ (şi cam lipseşte)
  • Tocmai pentru că are preţuri atât de bune, e destul de greu să găseşti camere disponibile cu 1-2 luni înainte. Adică ar trebuie să îţi faci rezervare cu vreo 3 luni înainte ca să fii sigur că găseşti loc
  • E un hotel low-cost până la urmă, deci comfortul e destul de minimal

 

Aici puteți vedea prețurile și reducerile la cazare

 

Nu vă aşteptaţi la prea multe legat de camere



Unde Am Găsit Eu Cazare Ieftină În Barcelona - Recenzie Hostal Nuevo ColonDacă reuşiţi să vă rezervaţi o cameră la Hostal Nuevo Colon, eu zic să nu vă faceţi aşteptări prea mari din punct de vedere al comfortului. Camerele sunt în regulă, dar nu sunt nici pe departe luxoase. Aş zice că nu sunt nici măcar foarte drăguţe la prima vedere.

În afară de pat(uri), mai există un dulap (destul de spaţios, e adevărat) şi o masă cu vreo 2 scaune. Ce să mai zic de televizor sau alte chestii, nu există aşa ceva. Bine, e adevărat că oricum nu prea ai avea la ce să te uiţi, şi oricum nu vii în Barcelona ca să te uiţi la televizor, dar aşa ca idee. 😛

Eu am avut norocul să primesc o cameră cu balcon spre oraş, aşa că am avut cu ce să mă delectez în puţinul timp în care stăteam prin cameră. Dar dacă vreţi o cameră ceva mai luxoasă, probabil că Hostal Nuevo Colon nu e chiar locul pe care îl căutaţi (bine, atunci va trebui să plătiţi ceva mai mult pentru un hotel mai luxos, cred că ştiţi asta).

 

Baia e comună sau privată, depinde de voi


Din fericire pentru mine, atunci când am aflat de hotelul ăsta şi m-am interesat de el, am văzut că are şi camere cu baie privată. Asta e partea bună. Pentru că din nefericire, erau toate rezervate în perioada aia, aşa că mai rămâneau doar camerele cu baie comună.

N-a fost atât de rău pentru că am împărţit baia cu alte 2 camere cred, şi cum şi noi şi ei eram mai mult plecaţi, nu prea trebuia să stăm la coadă unii după alţii. Oricum baia era destul de mare şi se făcea mereu curăţenie, aşa că a fost în regulă.

Acum nu vă gândiţi că n-aş fi preferat să avem baia în cameră, dar dacă nu s-a putut, asta e. Camera cu baie privată era cu vreo 15 euro în plus, deci nu costa nici ea exagerat. Dar dacă aveţi posibilitatea să alegeţi, eu zic să luaţi camera cu baie privată, e mult mai uşor.

 

Bucătăria de pe palier e foarte utilă


Dacă nu ţineţi neapărat să vedeţi şi partea gastronomică din Barcelona, atunci probabil că vă va conveni să vă gătiţi singuri în bucătăria de la hotel. Alimentele au preţuri mult mai bune în pieţe sauîn supermarket-uri, aşa că veţi economisi ceva dacă nu mâncaţi tot timpul în oraş.

Noi am vrut să experimentăm cât mai mult aşa că am gustat din toate peste tot, deci nu prea am folosit bucătăria decât la micul dejun. Defapt ţin minte că am gătit ceva într-o după-masă, dar nimic mai mult. 😉

Oricum lumea nu se prea înghesuie pe la bucătărie decât dimineaţa, aşa că probabil veţi avea cale liberă în restul timpului.

 

Preţuri foarte bune


Una peste alta, cazarea e destul de ieftină aici, având în vedere că e chiar în centrul Barcelonei. E adevărat că nu are cele mai luxoase condiții, dar dacă nu aveți un buget foarte mare și vreți să vedeți cât mai mult din oraș, eu cred că e o opțiune foarte bună.

Eu nu prea am stat prin casă cât am fost în Barcelona, pentru că am vrut să vizitez cât de mult pot din oraș. Așa că nu m-a deranjat prea mult baia comuna și condițiile standard din cameră. Chiar mi s-a părut că am făcut economii mari cu cazarea, și am avut ce cheltui pe la restaurante. 😛

Ca să vă dau un preț exact, am plătit în jur de 35 de euro pe noapte pentru o cameră dublă, ceea ce a fost super puțin. Explicația e că am mers în februarie, deci dacă vreți să mergeți vara asta nu veți găsi prețul ăsta nici pe departe. Dar oricum, tot veți găsi prețuri mult mai mici aici ca și la majoritatea pensiunilor din centru.

Aici puteți vedea prețurile și reducerile la cazare

 

 

Părerea mea despre Hostal Nuevo Colon


Dacă ar fi să mai merg în Barcelona acum, cred că tot aici m-aș caza. Bine, depinde și de ce aș vrea să fac, pentru că dacă aș doar o noapte nu cred că ar avea sens să economisesc. 😛 Dar dacă aș vrea să vizitez orașul, aș alege tot Hostal Nuevo Colon.

Camerele sunt curate, e aproape de centru și de mijloacele de transport, clienții au acces la bucătărie pe palier, personalul e drăguț și cel mai important, prețurile sunt printre cele mai mici din oraș. Adică chiar cele mai mici din centrul orașului. Așa că eu sunt foarte mulțumită de hostelul ăsta, și vi-l recomand și vouă.

Nu de alta, dar dacă tot sunteți prin Barcelona, bănuiesc că vreți să vizitați cât mai mult, nu? Nu să stați prin casă… 😛




Deci, ce ziceți de Hostal Nuevo Colon din Barcelona? V-ați făcut o idee despre el? Acum întrebarea capcană, v-ar tenta pentru o excursie de câteva zile în Barcelona? 😛

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *